Am inceput sa fac poze cu un Smena, un aparat foto rusesc complet manual, cand eram intr-a 8-a. Fotografiam tot ce era in jurul meu. Cand am intrat la liceu, am inceput sa merg la munte si asa m-am apucat de peisaj. Am facut peisaj mult timp, pana mi-am dat seama ca nu-mi spune nimic si ca nu ma concentram decat pe tehnica. Am inceput apoi sa pozez numai oameni.
Am mers la facultate: Informatica la Universitatea din Bucuresti. Stiam ca nu-mi place, dar eram bun la matematica. Nu puteam intra la facultatile la care as fi vrut: regie sau imagine. Am asteptat sa termin facultatea ca sa fac ce imi doream. Cand eram in ultimul an, mi-am cautat o scoala de fotografie. Am ales sa fac studii pentru ca mi se pare ca fotografia e ca o limba: daca vrei sa spui ceva, trebuie sa o vorbesti bine. Daca stalcesti cuvintele, mesajele se pierd. Am gasit scoala care imi trebuia: Ecole Nationale Supérieure Louis-Lumière, o scoala de fotografie, sunet si cinema creata de Louis Lumière acum mai bine de 80 de ani, una dintre cele mai prestigioase scoli de fotografie din Franta. Am dat examen si am intrat.
ENSLL este o scoala foarte tehnica. Incearca sa isi pregateasca elevii sa isi controleze imaginile din momentul in care le concep pana cand ajung in fata privitorului. Cel mai mult m-au influentat insa colegii si mediul artistic si fotografic de la Paris. Aici cel mai important este sensul. O imagine superba, dar fara sens, nu are nicio valoare.
Nu fotografiez decat lucrurile pe care le vad eu si care sunt importante pentru mine. Nu cred in adevar si realitate. Si nici nu imi place ideea de a decupa din natura cadre care exista deja. Imi place sa imi construiesc propriile imagini cu propriile povesti, sa creez lumi care exista doar in imaginatia mea. Si toate temele care ma intereseaza sunt profund umane.
Nu sunt celebru si nu am publicat foarte multe fotografii. Am colaborat cu cateva reviste din Romania, iar in Franta am lucrat pentru Académie des Arts et Techniques du Cinéma, organizatorii premiilor César. Fotografiile au fost expuse la ceremonia de decernare a premiilor, folosite pentru a edita un mini-album si publicate in Studio Magazine.
Nu vreau sa fiu artist. Vreau doar sa fiu liber.
Cristian Radu Paris, ianuarie 2009
cristian (at) cristianradu.ro
+40 744 60 44 13
+33 617 61 53 92
Foarte faina “povestea” ta .
pe curind
;)
Recunosc ca sunt o persoana emotiva, iar fotografiile tale mi-au confirmat inca o data acest lucru.Mi-as dori sa am si eu un portret realizat de tine…E posibil?
[...] poza mea face parte dintr-un proiect de-al lui Cristian Radu. Detalii despre proiect gasiti aici. Cristian Radu este un tanar fotograf, foarte talentat si dedicat fotografiei. Mi-a placut foarte mult ideea [...]
[...] 9 septembrie, 2009 de albmurdar Ireadfaces este proiectul lui Cristian Radu. [...]
[...] the reading” va urma fiecărei poze din cele 3 şi are la bază o idee simplă: pozele lui Cristian Radu surprind o stare de fond, sunt în vecinătatea esenţei dar, pentru mine, esenţa nu e [...]
[...] uit la ochi cu zoom şi văd o umbră care îmi taie pupila în două. Pare umbra fotografului. E o umbră anonimă. Nu are nume şi nu face legături. Nu mă cunoaşte. Nu e o prezenţă. E o [...]
[...] uit la ochi cu zoom şi văd o umbră care îmi taie pupila în două. Pare umbra fotografului. E o umbră anonimă. Nu are nume şi nu face legături. Nu mă cunoaşte. Nu e o prezenţă. E o [...]
[...] Poza e şi ea legată de text. Mi-am făcut-o acasă, la ţară, acum vreo 2 veri. Mi se pare o coincidenţă stranie faptul că şi aici am umerii goi, dar nu e singurul motiv pentru care o postez corelată cu poza făcută de Cristian Radu. [...]
[...] însă am ezitat să particip simțindu-mă legat cumva de proiectul plus noir iReadfaces al lui Cristian Radu. O ascultasem pe Alexandra povestind la Optimism 2010 și mi-a plăcut ideea unui proiect care [...]